BACKSTAGE şedinţă foto MISS BRAZILIA 2015. Cele mai tari momente cu frumoasele ajunse la Chişinău
Și-au etalat frumusețea și siluetele suple în fața aparatului de fotografiat și au defilat în rochii stilate. Este vorba despre șase dintre cele mai frumoase femei din Brazilia, care vizitează Moldova în aceste zile. Tinerele au participat la o sesiune foto pentru un catalog, în care vor fi prezentate piesele vestimentare confecționate de creatoarea de modă Olga Blanc.
Frumoasele brazilience, printre care și câștigătoarea titlului de "Miss Brazilia 2015" au făcut furori în rochiile din noua linie vestimentară a designerului moldovean Olga Blanc.
Catalogul va putea fi admirat în doar câteva săptămâni. Astfel, în ținute sofisticate vor putea sclipi și alte reprezentante ale sexului frumos.
Olga Blanc a devenit cunoscută peste ocean după ce a creat 40 de rochii pentru concursul "Miss Brazil 2015''. Acum, designerul are misiunea de a confecţiona ţinutele pentru reprezentanta Braziliei şi cea a Republicii Moldova la concursul "Miss World 2015".
În cadrul vizitei în Moldova, fetele din America de Sud vor vizita obiective turistice și se vor delecta cu bucate tradiționale.
Citeşte şi: "Miss Brazilia 2015" și alte cinci participante au ajuns în Moldova. Cum au fost întâmpinate (FOTO)
Mai sus vă prezentăm o galerie foto excepţională realizată de fotograful redacţiei PUBLIKA.MD, Dan Guţu.