Bagaj mai puțin obișnuit pe un aeroport din Australia. Unde a călătorit pachetul
Un bărbat a reușit să treacă cu succes prin biroul de înregistrări de la aeroport o cutie de bere declarând că acesta este singurul său ''bagaj'' pentru un zbor intern în Australia, informează agerpres.ro.
Bărbatul, identificat în media drept Dean Stinson, a spus că ideea i-a venit lui și unui prieten al său și că totul a fost o glumă.
Cutia de bere, nedeschisă și purtând etichetă ca orice obiect de cală, a fost primul obiect care a ieșit pe banda de bagaje de pe aeroportul din Perth după o călătorie de patru ore din Melbourne.
Compania aeriană, Qantas, a precizat că nu încurajează și alți călători să urmeze acest exemplu. ''El a reușit și a devenit faimos pentru o zi pe internet, așa că suntem încântați să mergem mai departe'', a spus un purtător de cuvânt într-o declarație pentru BBC.
Stinson a declarat pentru AFP că s-a bucurat să vadă cutia de bere ajungând sâmbătă cu bine la destinație. ''Și era în stare perfectă'', a adăugat el.
Potrivit The Independent, bărbatul a ales pentru această glumă o marcă australiană de bere, Emu Export.
''Unul dintre amicii mei lucrează la aeroport și ne-am întrebat ce-aș putea înregistra cu succes drept bagaj — un deodorant era o altă idee — însă cutia pentru export era mult mai emblematică așa că am optat pentru ea'', a spus el pentru Unilad.
Dean nu este prima persoană care încearcă să înregistreze la aeroport un obiect neobișnuit. Potrivit unui studiu realizat de Virgin Atlantic, printre cele mai ciudate lucruri pe care pasagerii au încercat să le ia cu ei în avion s-au numărat un pește viu, o vacă moartă întreagă, congelatoare și căzi, mai arată The Independent.