Bălţenii dau fuga la piaţă să-şi cumpere straie călduroase. Nu vor ca frigul să-i prindă pe nepregătite
Odată cu răcirea vremii, moldovenii îşi schimbă garderoba. Unii caută prin şifoniere, iar alţii îşi cumpără haine potrivite pentru acest sezon. Pieţele din Bălţi au fost luate, astăzi, cu asalt, de cumpărători.
Între timp, gospodarii din sate fac ultimele pregătiri şi se asigură că au umplut cămările cu toate cele necesare pentru iarnă.
Maria şi Mihail Doboş din Băhrineşti, Floreşti, erau în grădină. Gospodarii culegeau ultimii struguri din acest an: "Mai este morcovul, nişte ardei, au fost aici roşii multe, dar noi am reuşit şi le-am strâns şi curat am făcut. Mulţi ani pierderi am avut de la îngheţurile astea."
Gospodina casei spune că are cu ce să-şi răsfeţe familia la iarnă:
"Iaca am pregătit păstări şi iarna le punem puţin în apă, le iese sarea, adăugăm nişte cartofi prăjiţi, parcă mâncăm vara. Mai pe scurt, de toate am facut. Beciul e plin, să fim sănătoşi să le mâncăm".
Nici comercianţii nu stau cu mâinile în sân. Ei au scos pe tarabe haine groase care sunt acum la mare căutare. Oamenii cumpără pulovere, paltoane şi încălţăminte de toamnă:
"Avem geci, pulovere. Oamenii au început să cumpere câte puţin."
"Vom avea mai mulţi cumpărători odată cu răcirea vremii, pentru că nu poţi găsi peste tot haine create manual."
Cumpărătorii sunt mulţumiţi de ofertă, dar spun că preţurile sunt prea mari:
"Îmi trebuie ceva de iarnă, ceva călduţ. Îmi trebuie o pereche de blugi şi nu pot găsi pentru că sunt, dar la un preţ mai ridicat."
"Vrem să cumpărăm geacă, palton. Ne pregătim de iarnă. Preţurile sunt cam mari. Pentru un palton trebuie să dau tot salariul."
În acest an, preţul de piaţă al jachetelor de toamnă variază între 500 şi 700 de lei, cel al puloverelor între 300 şi 500 de lei, iar o geacă poate fi cumpărată cu aproximativ 600 de lei. Totodată, pantofii şi cizmele sunt vândute în pieţe cu aproximativ 400 de lei.
- Hainele şi încălţămintea călduroasă, la mare căutare. Cât trebuie să scoţi din buzunare pentru a te pregăti de iarnă
- Moldovenii îşi înnoiesc garderoba în noul sezon vestimentar. Ce ne recomandă designerii (VIDEO)
- E timpul să-ţi schimbi garderoba pentru sezonul toamnă-iarnă. Ce propun designerii şi ce preţuri afişează vânzătorii