Băltoace şi mizerie pe străzile din capitală. Zăpada se topeşte şi dă bătăi de cap şoferilor şi pietonilor (VIDEO)
Mormanele de zăpadă de pe străzile Capitalei au început să cedeze în dimensiuni, în urma temperaturilor în creştere din aceste zile. Astfel, băltoacele şi mizeria care rămâne pe străzi sunt adevărate capcane pentru pietoni şi şoferi. Autorităţile municipale au declarat că evacuarea grămezilor formate peste tot în oraş nu este o prioritate deocamdată.
Locuitorii Capitalei spun că trebuie să fie mereu cu ochii în patru când se deplasează prin oraş.
"Trebuie să fii atent să nu te stropească vreo maşină", spune un bărbat.
"Sunt biciclist şi dacă ar fi curăţată zăpada aş fi mers cu bicicleta acum".
"Aici e bine că e curăţat, e normal, dar pe unde nu-i curăţat mergem aşa ca pe nisip".
Zăpada care s-a topit a scos la suprafaţă găurile din asfalt, iar acest lucru dă bătăti de cap şoferilor.
"Oribil se circulă. În primul rând din cauza găurilor care s-au format în asfalt, asta demonstrează calitatea lucrărilor de reparaţie".
"Foarte greu ne descurcăm, ce să facem, trebuie".
Şi oaspeţii Capitalei sunt deranjaţi de mizeria de pe străzi.
"Este foarte urât. Drumurile sunt deteriorate. Se deplasează greu atât pietonii, cât şi şoferii. Trebuie de făcut curăţenie în oraş".
În oraşele europene, zăpada este curăţată de pe străzi şi evacuată în locuri special amenajate.