Banca Mondială oferă 70 milioane de dolari pentru Proiectul de dezvoltare a sistemului energetic din Moldova
Moldova va beneficia de o capacitate mai mare și de o fiabilitate mai bună a sistemului său de distribuție a energiei electrice. În acest context, ţara noastră va beneficia de un împrumut de 70 milioane de dolari pentru Proiectul de dezvoltare a sistemului energetic aprobat, astăzi, de către Consiliul Directorilor executivi al Băncii Mondiale.
Proiectul va sprijini interconectarea viitoare a sistemului de energie electrică a Moldovei la rețeaua europeană de energie electrică prin România. Aceasta va fi vital pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică din Moldova, ceea ce va permite o aprovizionare cu energie electrică la prețuri competitive și transparente.
Proiectul va finanța construcția unei linii aeriene noi de tensiune înaltă de 400 kV între Vulcănești și Chișinău, modernizarea și extinderea substațiilor din Chișinău și Vulcănești, precum și consolidarea sistemului de transmitere și contorizare a energiei.
"Banca Mondială salută lansarea acestui proiect extrem de important care va ajuta autoritățile Republicii Moldova să consolideze și să diversifice infrastructura energetică a țării și să garanteze o aprovizionare stabilă și sigură pentru Moldova", a declarat Anna Akhalkatsi, directorul de țară al Băncii Mondiale pentru Moldova.
Proiectul face parte dintr-un parteneriat mai larg cu Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții, care finanțează construcția unei stații de conversie succesivă la Vulcănești.
- Roadele Moldovei, apreciate de străini. Aproape jumătate din puieţii de nuci plantaţi în livezile din Ucraina sunt din țara noastră
- Republica Moldova vrea ca Parteneriatul Estic să contribuie la o apropiere și mai mare de Uniunea Europeană
- Moldova sărbătoreşte Ziua Victoriei şi a Europei. Oficialii au depus flori şi au comemorat eroii căzuţi pe câmpul de luptă (FOTO/VIDEO)