Banca Mondială: Republica Moldova înregistrează îmbunătățiri la capitolul costul afacerilor
Republica Moldova înregistrează îmbunătățiri la capitolul costul afacerilor.
Astfel țara noastră a ajuns pe locul 31 urcând 24 de poziții în anul 2017.
Totodată, comparativ cu anul precedent, companiile au economisit între 30 și 50 la sută din timp pentru prezentarea rapoartelor cu privire la impozite.
Studiul a fost prezentat de Banca Mondială.
Potrivit experților, moratoriul asupra inspecțiilor a redus presiunea administrativă pentru companii.
Astfel, în 2016 a avut loc o scădere semnificativă a numărului de companii vizitate de către Inspectoratul Fiscal.
Companiile pierd mai puțin timp pentru inspecții, achitarea impozitelor, înregistrare sau certificare.
Indicatorul a atins valoarea minimă din ultimii 15 ani.
Prezentarea rapoartelor online a avut un impact pozitiv semnificativ asupra companiilor.
Prin urmare, timpul total petrecut de contabili pentru a compila și prezenta rapoartele la autoritățile de stat relevante s-a redus cu 25-43%
Se preconizează că lansarea unei platforme unice de raportare va reduce în continuare timpul cu 40 de procente.
Printre probleme, experții enumeră corupția, procedurile dificile de import, condițiile inegale, dar și costurile mari pentru importatori.
Timpul de înregistrare a unei companii este de șase zile.
"Problema numărul unu este corupția și accesul la forța de muncă calificată. Aceste legi noi referitor la inspecții și autorizații trebuie implementate cât mai rapid posibil. Guvernul trebuie să vadă cum sunt manageriate instituțiile de control, astfel încât companiile să fie tratate echidistant și corect",a menţionat managerul de țară pentru Moldova, Banca Mondială, Alexander Kremer.
Ministrul Economiei, Octavian Calmâc, suține că reformele vor continua pentru îmbunătățirea acestor rezultate.
"Acele acțiuni care au fost întreprinse atât pe partea de moratoriu la controlale, de reducerea numărului de acte permisive, reforma instituțiilor cu funcții de control și multe alte elemente se reflectă pozitiv în toate evaluările internaționale și naționale. Au rămas multe întrebări deschise pe partea de corupție, de activitatea instanțelor judecătorești, pe transparență",a declarat Calmâc.
Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu a menţionat că "Pentru viitor vrem să menținem acest trand, o să lucrăm în continuare la reformarea serviciului fiscal și la îmbunătățirea procedurilor de administrare fiscală. Și în continuare să găsim modalitatea de a menține o presiune cât se poate de mică asupra businessului, dar în același timp să asigurăm veniturile la bugetul de stat".
- PROGNOZE OPTIMISTE de la Banca Mondială: Economia moldovenească își va menține creșterea, iar avansul va fi tot mai mare
- Banca Naţională va prezenta primul raport asupra inflaţiei din 2017
- Expertul Băncii Mondiale: Companiile din Moldova economisesc mai mult timp pentru prezentarea rapoartelor
- Noul plan al Băncii Mondiale în Moldova: Ameliorarea cadrului de guvernanță, îmbunătățirea serviciilor publice și dezvoltarea competențelor