Banca Mondială va oferi 55 de milioane de dolari Moldovei pentru proiecte de infrastructură
Banca Mondială este disponibilă să ofere 55 de milioane de dolari pentru reparația drumurilor locale din Moldova.
Ministrul Transporturilor, Vasile Botnari, a discutat cu membrii unei delegații a Băncii despre un plan de colaborare în acest sens, dar și despre cum ar putea fi urgentate procedurile pentru semnarea Acordului de finanțare.
Potrivit ministrului, anul trecut a început un amplu program de reparații a drumurilor dintre sate care va continua și în 2015. Lucrările sunt efectuate din surse interne, dar sunt necesare și fonduri externe.
"Până la sfârşitul lunii mai specialiştii noştri împreună cu o compania de consultanţă din Maria Britanie vor selecta primii 200 de kilometri de drumuri. Vorbim despre drumuri locale, care leagă localităţi, cu impact social, drumurile care merg către şcoli, către grădiniţe, către centre medicale", a precizat ministrul Botnari.
- Ministrul Transporturilor vrea drumuri ca în Europa. O companie azeră va reabilita peste 50 de km de traseu
- Vasile Botnari a solicitat demararea de urgență a lucrărilor de reabilitare a traseului Chişinău-Ungheni-Sculeni
- Locuitorii din Zâmbreni se pot bucura de drumuri locale mai bune. ''Nu o să mă mai împiedic pe jos'' (VIDEO)