Banca Mondială va oferi Moldovei 27 de milioane de dolari pentru a putea face faţă schimbărilor climatice
Moldova va primi 27 de milioane de dolari din partea Băncii Mondiale pentru a putea face faţă schimbărilor climatice. Banii vor fi oferiţi până în 2020 şi vor fi utilizaţi pentru protecția gospodăriilor agricole, a pădurilor și pășunilor, dar şi pentru consolidarea sistemului național de gestiune a dezastrelor naturale.
Potrivit directorului de țară pentru Moldova, Alex Kremer, asistenţa financiară va contribui la diminuarea riscurile naturale, similare celor produse în data de 21 aprilie, când peste Moldova au căzut ninsori puternice. Atunci, intemperia a făcut dezastru în centrul şi sudul ţării, unde mii de copaci au fost doborâţi, mai multe drumuri au fost blocate, iar 560 de localități au rămas fără curent electric.
Din anul 1992, Banca Mondială a alocat peste un miliard de dolari americani pentru aproximativ 60 de proiecte din Moldova.