Banca Naţională a Moldovei a păstrat rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară
Banca Naţională a Moldovei a păstrat rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 4.5 la sută anual. Consiliul de administrare al BNM a decis, la şedinţa de astăzi, menţinerea şi a ratelor dobânzilor. Astfel, la creditele overnight rata dobânzii rămâne 7.5 la sută anual, iar la depozitele overnight - 1.5 la sută anual. Tot astăzi s-a decis să se menţină norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută străină la nivelul actual de 14.0 la sută din baza de calcul.
Potrivit BNM, în cele nouă luni ale anului, rata inflaţiei este de aproximativ 5 la sută. Presiunile inflaţioniste au fost atenuate de temperarea ritmului de creştere a activităţii economice interne şi cererea externă slabă, se menţionează într-un comunicat al BNM.
În luna octombrie, volumul creditelor noi acordate s-a diminuat cu 10.5 la sută faţă de perioada similară a anului precedent şi a constituit 1934.9 mil. lei. BNM explică dinamica în scădere prin evoluţia nefavorabilă a creditării în valută străină, care s-a micşorat cu 32.8 la sută. Creditele în moneda naţională au sporit cu 11.3 la sută după o reducere din ultimele două luni.
Şi depozitele noi s-au redus cu 8.4 la sută în luna octombrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi au totalizat 3222.2 mil. lei. Evoluţia respectivă este cauzată preponderent de reducerea depozitelor noi în moneda naţională cu 20.5 la sută, fiind parţial contrabalansată de sporirea depozitelor în valută străină cu 11.0 la sută, susţine BNM.