Banca Naţională explică deprecierea leului în raport cu euro
Banca Națională monitorizează situația de pe piața valutară internă şi vine cu unele precizări. Potrivit reprezentanţilor BNM, în ultimul timp, pe piețele financiare externe, cursul euro s-a înscris pe un trend de apreciere față de dolar, pe fondul unor evoluții favorabile a indicatorilor macroeconomici ai zonei euro.
"Cursul de referinţă euro/dolar s-a apreciat, de la începutul luni aprilie, de la nivelul de 1,12 până la 1,13 dolari pentru un euro, iar această dinamică explică deprecierea leului în raport cu euro. În același timp, piața valutară internă a fost caracterizată de o tendință moderată de depreciere a leului moldovenesc față de dolar (cca 48 bani)", se menţionează într-un comunicat emis de BNM.
Experţii economici presupun că fluctuaţiile valutare sunt determinate de factori politici. Mai exact, de incapacitatea deputaţilor de a crea o majoritate parlamentară şi a unui nou Guvern.
În acelaşi timp, specialiştii îi sfătuiesc pe cetăţeni să-şi păstreze calmul, întrucât Banca Naţională are suficiente instrumente pentru a nu admite deprecierea semnificativă a leului.
- Surprize la casele de schimb valutar: Euro crește brusc. Economiştii îndeamnă oamenii să-şi păstreze calmul
- LEUL CONTINUĂ SĂ PIARDĂ faţă de principalele valute străine
- "STRES VALUTAR!" Un expert economic EXPLICĂ de ce variațiile cursului valutar sunt DE CINCI ORI MAI MARI decât media pe ultimii 3 ani