Banca Socială a fost vândută la Bursa de Valori. Cât a costat o acţiune
Embed:
Banca Socială, una dintre principalele instituţii financiare din Republica Moldova, a fost vândută astăzi la Bursa de Valori. Este vorba de un pachet important de acţiuni, în mărime de 33,4 la sută, iar o acţiune a costat 250 de lei.
Valoarea tranzacţiei a reprezentat un record pentru Bursa moldovenească de Valori, constituind peste 80 de milioane de lei. Potrivit informaţiilor plasate pe site-ul băncii, cel mai mare acţionar al instituţiei financiare era, la începutul anului, compania "BS-LEASING GRUP", cu o cotă de aproape 25 la sută.
"BS-LEASING GRUP" este, de fapt, o subsidiară a băncii. Nu se cunoaşte însă cine este noul proprietar.