Băncile din Moldova şi-au majorat profitul de 8 ori în ultimele 9 luni
foto: http://www.tudormateescu.ro
canal tv
Băncile moldoveneşti şi-au majorat profitul de peste opt ori în perioada ianuarie-septembrie 2010, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată ultimele date statistice ale Băncii Naţionale. Asta în condiţiile în care volumul creditelor acordate în această perioadă a crescut cu doar nouă la sută.
Astfel, în nouă luni ale anului, profitul băncilor moldoveneşti a fost de peste 370 de milioane de lei. Totodată, în această perioadă, moldovenii s-au împrumutat cu aproape 2 miliarde de lei. Aproape 50 la sută din creditele oferite de bănci au fost pentru activităţi industriale şi comerciale. Peste 15 la sută le-au revenit creditelor pentru agricultură şi peste 12 procente pentru creditele imobiliare. Totodată, aproape 16 procente din totalul creditelor acordate până la 30 septembrie sunt nefavorabile.