Bangor City din Ţara Galilor, echipa cu tradiţii
Zimbru Chişinău se va întâlni în preliminariile Ligii Europa cu una dintre cele mai vechi echipe din lume. Bangor City din Ţara Galilor a fost fondată în anul 1876, însă primul titlu de campioană l-a cucerit de abia în sezonul 1993-1994.
Bangor City a fost fondat în secolul XIX şi are o vârstă de 136 de ani. În istoria sa, clubul galez a cucerit de doar trei ori titlu de campioană a Ţării Galilor, ultimul fiind câştigat în sezonul 2010-2011. Formaţia lui Dilwyn Jones, mai are în palmares opt Cupe a acestei ţări, şi de 6 ori a fost finalistă a Cupei Ligii.
Bangor City a obţinut cel mai bun rezultat în Cupele Europene în anul sezonul 2010-2011, atunci când a ajuns până în turul trei preliminar al Ligii Europa. Formaţia galeză a fost eliminată atunci de lusitanii de la Maritimo. În sezonul trecut, Bangor City a fost eliminată în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, după ce a primit în retur 10 goluri de la JK Helsinki şi a pierdut cu scorul de general de 0-13.
Galezii îşi găzduiesc adversarii pe o arenă cu o capacitate de doar 3000 de spectatori. Bangor City a obţinut dreptul de a evolua în preliminariile Ligii Europa după ce a încheiat sezonul trecut pe locul doi.