Bani de la americani. Cât va primi Ucraina pentru a combate corupţia
Vicepreședintele american, Joe Biden, a anunţat că Statele Unite îi vor oferi Ucrainei 190 de milioane de dolari pentru combaterea corupţiei. Declaraţia a fost făcută în urma unei discuţii bilaterale cu liderul de la Kiev, Petro Poroşenko. Oficialul american se află într-o vizită oficială în Ucraina.
Aceasta este a patra oară când Joe Biden vizitează Ucraina, după revoltele de pe Maidan. Autoritățile de la Kiev se tem că sprijinul aliaților occidentali va slăbi. Și asta pentru că unii dintre ei încearcă să refacă dialogul cu Moscova, pentru a soluţiona conflictul din Siria.
Pe de altă parte, Washingtonul a obținut asigurarea Uniunii Europene privind menținerea sancțiunilor economice faţă de Rusia, din cauza implicării sale în conflictul armat din estul Ucrainei.
Joe Biden efectuează o vizită oficială în Ucraina. Agenda de discuţii