Bani FALŞI puşi în circulaţie. Cum acţionau bănuiţii (VIDEO)
Doi bărbaţi bănuiţi de falsificare de bani au ajuns pe mâna poliţiei. În maşina unuia dintre reţinuţi, reprezentanţii forţelor de ordine au depistat peste 600 de mii de lei contrafăcuţi. Deocamdată, nu se ştie câte bancnote contrafăcute au reuşit să pună în circulaţie cei doi bănuiţi.
Bărbaţii suspectați de falsificarea banilor se află în izolatorul de detenţie provizorie. În urma percheziţiilor, în casele şi maşinile acestora a fost găsit echipamentul folosit la producerea banilor falşi, dar şi o sumă impunătoare de bani.
"Poliţiştii au depistat în portbagajul automobilului unuia dintre bănuiţi bani în sumă de peste 600 de mii de lei. Erau camuflaţi lângă o roată de rezervă. Urmează să stabilim care era destinaţia acestor bani şi cu ce scop erau păstraţi, inclusiv provenienţa", a declarat şeful Serviciului de Presă al Direcţiei Poliţia Capitalei, Adrian Jovmir.
Unul dintre reţinuţi este director al unei companii de transport, iar polițiştii cred că el ar fi capul grupării criminale. Bancnotele erau puse în circulaţie la benzinării, farmacii şi centre comerciale.
Acestă femeie a devenit victima falsificatorilor. Acum câteva zile, un client a plătit consumaţia cu o bancnotă falsă de 100 de lei. Femeia a aflat că banii sunt contrafăcuţi abia când a ajuns la magazin:
"Când au observat că bancnota este falsă, agenţii de pază ai magazinului m-au rugat să o tai sau să chem poliţia. Am devenit curioasă. Poliţiştii au spus că nu este primul caz de acest gen în Chişinău."
Femeia spune că a rămas surprinsă de calitatea banilor falşi:
"Pe bancnote se poate observa şi chipul lui Ştefan cel Mare şi celelalte elemente de protecţie."
Banii falşi se află în circulaţie de aproape trei luni, spun poliţiştii. În acest caz a fost intentat un dosar penal. Cei doi bănuiţi riscă până la 15 ani de închisoare.
- SCHEMĂ CRIMINALĂ, deconspirată de poliţişti. Doi indivizi au fost reţinuţi în flagrant (VIDEO)
- Falsifica bani şi îi punea în circulaţie. Ce riscă un tânăr de 30 de ani
- Bunuri publice de vânzare. Ce au furat trei bărbaţi din raionul Leova
- Reținere cu mascaţi în Capitală! De ce sunt bănuiţi doi bărbaţi (VIDEO)