Bani mulţi cu puţin efort, promisiunea unei familii pentru trei tinere. AFLĂ ce urmau să facă
Trei tinere riscau să fie traficate în Rusia de către o familie din Călăraşi. Oamenii legii au reţinut fetele, dar şi infractorii, în timp ce aceştia intenţionau să traverseze frontiera.
Pe data de 4 februarie, la punctul de trecere Palanca, pentru efectuarea controlului s-a prezentat un tânăr, la volanul unui autoturism Vaz 21099 cu numere de înmatriculare ruseşti. În salonul maşinii se mai aflau încă patru tinere, cu vârstele de 21 şi 22 ani. În urma verificărilor, s-a stabilit că trei dintre tinere nu erau sigure de scopul călătoriei.
Astfel, în urma discuţiilor s-a descoperit că şoferul şi soţia acestuia au organizat deplasarea fetelor, locuitoare ale satului Sadova, raionul Călăraşi, în Federaţia Rusă.
Cei doi le-au promis fetelor câştiguri considerabile şi cu minim efort. Pentru aceasta tinerele trebuiau să cerşească pe străzile din Moscova.
Pentru continuarea cercetărilor, tinerii au fost preluaţi de Centrul pentru combaterea traficului de persoane al MAI.