Banii din străinătate, investiţi într-o afacere locală. Familia care sculptează viitorul din lemn (FOTO)
Pasiunea față de meșteșugurile tradiționale din lemn și dorul de cei dragi au determinat-o să se reîntoarcă în Republica Moldova, după 14 ani petrecuți în străinătate. Este istoria Nataliei Nicoriuc, femeia care și-a încercat norocul în mai multe profesii dar, (re)descoperind că soțul său Sergiu este un meșter iscusit în cioplitul lemnului, a decis să deschidă o afacere în Moldova – un atelier de tâmplărie.
„În 2019, locuiam în Anglia, iar soțul în Moldova. Investeam pe atunci într-o afacere cu șinșile, dar situația financiară era foarte grea și nu aveam curajul să mă reîntorc acasă. Într-o zi însă, soțul trebuia să plece la o zi de naștere a unei surori de-a mele și pentru că nu aveam bani, l-am rugat să facă o lucrare mică din lemn, așa cum știam că este priceput în acest domeniu. Atunci când am văzut lucrarea aceea deosebită – un fluture, mi-am dat seama că potențialul lui necesită a fi valorificat, fapt care m-a determinat să mă reîntorc acasă”, își amintește Natalia.
Odată reîntoarsă în Moldova, Natalia şi soţul ei au pus bazele unei afaceri în satul Leordoaia din raionul Călărași. Banii adunați din munca în străinătate n-au fost suficienți pentru a amenaja un atelier spațios dotat cu echipamentul necesar. Aşa că au depus o cerere la subdiviziunea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași, ca să obțină o subvenție în valoare de aproape 90 de mii de lei. Şi au reuşit.
„Grație subvenției primite, am procurat din Statele Unite ale Americii echipamentul necesar pentru a ne extinde afacerea, iar acum putem să ne mândrim cu un portofoliu larg de meșteșuguri”, afirmă Natalia.
Compania soților Nicoriuc este specializată în fabricarea mobilierului, obiectelor decorative și accesoriilor din lemn de stejar și frasin. Între timp, a ajuns să aibă comenzi nu doar în Moldova, ci și să exporte lucrările în România, Irlanda, Italia, Germania și Franța.
Ca să facă faţă volumului de solicitări, soţii au angajat câţiva muncitori.
Natalia și Sergiu au aspirații mari. Deocamdată, au reușit să cumpere un atelier spațios de peste 150 metri pătrați în raionul Ungheni, pe care îl restaurează pentru a-și mări capacitatea de producție.
„Deși impedimente sunt foarte multe, eu cred că poți reuși acasă. Chiar am simțit că suntem ajutați. Așa că îi sfătuim pe toți: aveți putere, răbdare în primul rând și dorința de a face ceva frumos acasă”, conchide Natalia.
PNUD și Guvernul Elveției sunt partenerii strategici ai ANOFM în oferirea serviciilor de găsire a locurilor de muncă, inclusiv consiliere, recomandare și mediere pe piața forței de muncă.