Barack Obama, despre #PanamaPapers: Marea problemă este că majoritatea operațiunilor sunt legale
Președintele SUA, Barack Obama, a admis marți că multe dintre operațiunile financiare care ies la suprafață în urma scurgerii de informații așa-numită "Panama Papers" sunt legale, dar a subliniat că "tocmai aceasta este problema", și anume că mulți profită de pe urma insuficienței măsurilor de combatere a evaziunii fiscale la nivel internațional, relatează agențiile AFP și EFE, potrivit Agerpres.ro.
Într-un discurs susținut la Casa Albă pe tema noilor măsuri adoptate de către Departamentul american al Trezoreriei, Obama a calificat evaziunea fiscală drept o "problemă mondială" și a insistat asupra necesității înăspririi legislației și a intensificării cooperării internaționale pentru a combate acest fenomen.
Amintind că problema evaziunii fiscale a fost periodic evocată la summiturile G7 și G20, liderul american a apreciat că s-au făcut "unele progrese" în coordonarea internațională între administrațiile fiscale.
Totuși, "una dintre marile probleme este că multe dintre aceste operațiuni sunt legale, nu ilegale", a indicat Obama, subliniind că atât SUA cât și celelalte țări trebuie să elimine portițele care permit sustragerea de la plata taxelor și să acopere vidurile legislative.
"Nu putem permite ca neplata impozitelor să fie ceva legal", a continuat liderul de la Casa Albă, care a criticat faptul că de prea multe ori legile sunt "prost concepute" și "permit celor care au suficienți avocați și contabili să se sustragă responsabilităților cărora trebuie să se supună cetățenii obișnuiți".
În acest context, el a salutat adoptarea luni în SUA a unor noi măsuri menite să stopeze exilul fiscal al multinaționalelor americane ce încearcă să evite plata impozitelor transferându-și sediul social în țări cu fiscalitate redusă.
- Investigația PanamaPapers. Legăturile fostului premier Ion Sturza cu companii offshore
- Dezvăluirile #PanamaPapers: Mai multe ţări au iniţiat anchete privind evaziunile fiscale
- TREI ARTIȘTI CELEBRI, încluși în LISTA scandalului "Panama Papers". Cum au reacționat fanii
- Centrul Naţional Anticorupţie s-a autosesizat în privinţa moldovenilor din lista Panama Papers
- Ion Sturza apare în investigația "Panama Papers". Reacția Centrului Național Anticorupție
- Dosarul Panama Papers: Premierul Islandei și-a dat demisia