Barack Obama: O eventuală intervenţie militară în Siria pentru înfrângerea ISIS ar fi o "greșeală"
Președintele american Barack Obama crede că o eventuală desfășurare militară de anvergură în Siria pentru înfrângerea grupării jihadiste Statului Islamic (SI) ar fi o "greșeală", întrucât s-ar risca repetarea experienței din Irak, scrie agerpres.ro.
Într-o declarație făcută luni în Antalya după încheierea summitului G20, liderul de la Casa Albă a menționat că această opinie este împărtășită și de consilierii săi militari.
Dacă SUA ar trimite în Siria "de exemplu 50.000 de soldați", am putea să vedem o repetare a ceea ce s-a mai întâmplat', a indicat Obama, făcând aluzie la ocuparea Irakului în anul 2003.
Dacă populația locală nu va apăra alte valori, atunci elementele radicale vor reveni, "exceptând situația în care am ocupa permanent" Siria, a explicat el.
Prin urmare, liderul american și-a apărat actuala strategie de luptă împotriva SI, respectiv cea de limitare a operațiunilor militare la campania de raiduri aeriene, el susținând că în final ea va da rezultate, dar este nevoie de timp.
"Pe plan militar vom continua intensificând ceea ce facem acum și vom căuta noi parteneri. Am autorizat desfășurarea mai multor forțe speciale pentru a îmbunătăți această coordonare", a declarat în continuare Barack Obama.
"Strategia trebuie să fie una sustenabilă", iar obiectivele ei includ lovirea leadershipului jihadiștilor și reducerea spațiului de manevră al acestora, a conchis Obama în declarația sa despre acțiunile militare împotriva SI.
- Barack Obama a făcut anunţul! Ce planuri are SUA pentru următoarea perioadă în Siria
- "Hello, Facebook!" Barack Obama şi-a făcut o nouă pagină personală pe reţeaua de socializare
- Turcia şi SUA vor intensifica presiunile asupra grupării Statul Islamic din Siria
- Barack Obama, la summitul G20: Ne vom dubla eforturile pentru a elimina "Daesh"
- MOMENTUL în care navele aeriene ale preşedinţilor Putin şi Obama aterizează în Antalya (VIDEO)
- Franţa îşi răzbună morţii: Bombardamente masive asupra Statului Islamic în Siria