Barack Obama susţine că Statele Unite şi-au revenit greu din criza economică
Preşedintele american, Barack Obama, a recunoscut, vineri, că ieşirea din criză a Statelor Unite a fost "extrem de lentă". La prima sa conferinţă de presă din ultimele patru luni, liderul de la Casa Albă a spus că economia SUA este totuşi în creştere, datorită noilor propuneri lansate de administraţia sa.
Oficialul american a vorbit despre un nou plan de stimulare a economiei, în valoare de 350 miliarde de dolari. Dintre aceştia, aproximativ 200 miliarde de dolari vor veni din reducerea taxelor pentru întreprinderi.
Planul mai prevede stimularea unor noi investiţii menite să creeze noi locuri de muncă. Aceste propuneri vin în contextul în care Statele Unite se confruntă cu o rată a şomajului recod de 9,6 la sută.
Liderul de la Casa Albă s-a referit şi la planul de relansare a infrastructurii, cu o investiţie iniţială de 50 de miliarde de dolari.
De asemenea, Obama a mai spus că adevăraţii inamici sunt organizaţiile teroriste şi nu islamul. Oficialul a subliniat acest lucru în contextul construcţiei Centrului Cultural Islamic în apropiere de locul în care, până la atentatul din 11 septembrie 2001, au fost turnurile gemene.