Barak Obama: "O Europă unită rămâne o necesitate pentru noi toți"
Europa este zguduită de mişcări populiste din ce în ce mai puternice şi de ameninţarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar acest aspect a fost semnalat şi de preşedintele american, Barak Obama în cadrul întâlnirii de la Hanovra, scrie evz.ro.
Obama a subliniat că lumea are nevoie de o “Europă puternică şi unită”.
“O Europă unită rămâne o necesitate pentru noi toți. Poate aveți nevoie de cineva din exterior ca mine să vă amintească de progresul pe care l-ați făcut”, declară acesta pentru Reuters.
Preşedintele american a mai menţionat că ceea ce se întâmplă pe continetul european are repercursiuni asupra întregii lumi şi este foarte important ca Europa să-şi respecte angajamentele în ceea ce priveşte cheltuielile militare.
NATO și națiunile europene, în general, ar putea face mai mult pentru a ajuta la lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI), a spus Obama, citat de Agerpres.
Profitând de întâlnirea cu alţi lider europeni, Barak Obama a acuzat Rusia că se foloseşte de intimidare în relaţiile internaţionale, afirmând că sancţiunile prevăzute Kremlinului vor rămâne în vigoare până când aceştia vor pune în aplicare acordurilor de la Minsk, destinate să pună capăt conflictului din estul Ucrainei, scrie Agerpres.