Barbara Streisand susţine că îi crede pe cei doi acuzatori ai lui Michael Jackson referitor la ABUZUL SEXUAL
foto: publika.md
Cunoscuta actriţă şi cântăreaţă Barbra Streisand susţine că îi crede pe cei doi bărbaţi care l-au acuzat pe Michael Jackson că i-a abuzat sexual în copilărie, însă se întreabă de ce părinţii acestora le-au permis să doarmă în casa cântăreţului, notează Press Association vineri.
În documentarul "Leaving Neverland", James Safechuck şi Wade Robson povestesc în detaliu cum regele popului i-a invitat în copilărie la ferma sa unde i-a abuzat sexual.
Filmul a fost întâmpinat cu furie de moştenitorii lui Jackson, care neagă acuzaţiile şi susţin că documentarul "o încercare jalnică şi patetică" de a face bani de pe urma superstarului.
Într-un interviu acordat The Times, Streisand, în vârstă de 76 de ani, susţine că îi crede "în mod clar" pe Robson şi Safechuck şi îl descrie pe Jackson, cu care a refuzat o dată să facă un duet, drept persoană "foarte dulce şi foarte copilăroasă".
"Nevoile sale sexuale erau aşa cum erau, provenind din ce copilărie sau ADN a avut. Poţi să spui că au fost 'molestaţi', dar acei copii, aşa cum i-aţi auzit spunând (pe Robson şi Safechuck), erau încântaţi să fie acolo. Amândoi s-au căsătorit şi amândoi au copii, aşa că nu i-a omorât", a completat actriţa.
Întrebată dacă este furioasă pe Jackson, Streisand a mărturisit: "Este o combinaţie de sentimente. Mă simt prost pentru copii. Mă simt prost pentru el. Vina, cred, e a părinţilor, care au permis copiilor lor să doarmă cu el".
De altfel, mamele celor doi, Stephanie Safechuck şi Joy Robson, apar în "Leaving Neverland" pentru a povesti despre experienţa avută cu Jackson.
În timp ce Stephanie a mărturisit că nu a reuşit să-şi protejeze fiul, Joy susţine că regretă decizia de a-şi lăsa copilul alături Jackson la ferma Neverland.

- Mike Tyson nu şi-ar fi lăsat copii să petreacă timp cu Michael Jackson. Declaraţiile boxerului despre disputatul documentar "Leaving Neverland"
- Paris Jackson a recurs la un GEST EXTREM în urma vizionării documentarului Leaving Neverland
- Leaving Neverland lasă urme ireversibile în lume. Cea mai mare casă de modă îşi retrage colecţia de vară cu tematică Michael Jackson