Bărbat de 34 de ani găsit mort în propria casă. Ce spun poliţiştii
Descoperire macabră ieri la Donduşeni. Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit fără suflare în propria sa odaie. Tatăl său a fost cel care a dat peste el şi a alertat medicii, însă a fost prea târziu.
,,La 18 februarie, polițiștii din Dondușeni au fost alertați de către medicul de serviciu al Ambulanței Medicale Urgente cu privire la decesul unui bărbat de 34 de ani la domiciliu, înainte de sosirea ambulanței.Grupul operativ a Inspectoratului de Poliție Dondușeni ajuns la fața locului și a constatat, preliminar, că bărbatul a fost găsit decedat în propria sa odaie de către tatăl său'', a transmis ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Dondușeni, Svetlana Talpă.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.
Polițiștii investighează acum cazul.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.