Bărbat, găsit mort şi cu furca ruptă. S-ar fi apărat de un urs, dar a fost UCIS
Trupul desfigurat al unui bărbat a fost găsit aseară, în județul Vrancea, pe un deal din satul Livezile, comuna Vizantea Livezi.
Localnicii au făcut descoperirea macabră într-un punct greu accesibil și au sunat la numărul de urgență 112. Criminaliștii au ajuns la fața locului și au demarat cercetările, scrie realitatea.net.
La fața locului s-a găsit și o furcă ruptă, semn că bărbatul ar fi încercat să se apere de sălbăticiune, potrivit Realitatea de Vrancea.
Victima ursului, în vârstă de circa 70 de ani, plecase ieri de acasă, în jurul orei 15.00. Spre seară, îngrijorați că nu s-a întors, rudele au început să-l caute și au anunțat polițiștii din comună.
Unii localnici au declarat că ar fi auzit niște țipete, la un moment dat, din Punctul Pomii Găinoaei. Acolo a și fost găsit trupul neînsuflețit al bărbatului, desfigurat de urs. Autoritățile locale vor înainte Agenției pentru Protecția Mediului un memoriu pentru autorizarea împușcării ursului agresiv.