Bărbatul care a împuşcat un ofiţer CCCEC, sub arest la domiciu
Bărbatul care a rănit la cap un ofiţer al Centrului Anticorupţie a fost pus sub arest la domiciliu, după ce procurorii au câştigat recursul la Curtea de Apel.
Victor Busuioc reuşise să rămână în libertate după două procese câştigate la Ştefan-Vodă şi în Chişinău.
Amintim că acum două săptămâni, un ofiţer al Centrului Anticorupţie a fost împuşcat în cap, în timpul unei percheziţii acasă la Busuioc. Acesta a recunoscut că a tras, dar susţine că a fost legitimă apărare.
Bărbatul este bănuit că ar fi membru al unei grupări criminale care se ocupă de contrabandă cu mărfuri. Imediat după incident, el s-a aflat în arest preventiv, dar ulterior a fost scos de sub arest. Ofiţerul împuşcat în cap şi-a revenit, dar încă se mai află sub supravegherea medicilor.