Bărbatul care a incendiat un centru de refugiaţi din vestul Germaniei a încercat să se sinucidă
Foto: Reuters
Bărbatul în vârstă de 29 de ani suspectat că a incendiat un centru de refugiaţi în oraşul Bergisch Gladbach, din vestul Germaniei, a încercat să se sinucidă, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează DPA.
Refugiatul este suspectat că a dat foc containerului reamenajat în care locuia în încercarea de a-şi lua viaţa, a adăugat purtătorul de cuvânt. Nouă persoane - opt solicitanţi de azil şi un angajat - au fost grav rănite, iar o a zecea prezintă răni uşoare. Printre cei răniţi se numără şi bărbatul care a incendiat centrul de refugiaţi, scrie Agerpres.ro.
Pompierii locali care au reuşit să stingă focul au afirmat că centrul nu mai poate fi locuit. Ei au precizat că cei 56 de refugiaţi au fost relocaţi într-un centru din apropiere