Bărbatul declarat mort a reușit să demonstreze că e viu. Ce decizie a luat instanța
Bărbatul din Vaslui care era declarat mort de judecători, deși e viu, a obținut o sentință prin care judecătorii au admis că este în viață. Omul a fost mult timp plecat la muncă în străinătate și nu a ținut legătura cu familia.
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Bârlad au admis, marţi, acţiunea de constatare a nulităţii actului prin care instanţa stabilise că este decedat.
"Admite cererea formulată de reclamantul Constantin Reliu. Constată nulitatea hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, respectiv sentinţa civilă nr. 1305/30.05.2016 şi sentinţa civilă nr. 1887/10.08.2016 pronunţată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr. 4015/189/2013 şi ca o consecinţă, anulează certificatul de deces emis pe numele reclamantului Constantin Reliu.Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel, însoţită de motivele sale, se va depune la Judecătoria Bârlad", se arată în minuta deciziei de marţi.
În vârstă de 63 de ani, Constantin Reliu a apelat la instanță și le-a solicitat magistraților din cadrul Judecătoriei Bărlad să anuleze actul prin care a fost declarat mort. Bărbatul a chemat-o la judecată și pe fosta lui soție, cea care a solicitat ca pe numele lui să fie emis certificatul de deces.
"În acte sunt mort, deşi trăiesc. Nu am nicio sursă de venit, iar din cauză că în acte figurez ca fiind decedat, nu mă pot angaja, nu pot face nimic în ţară", spunea vasluianul.
Cazul uimitor al omului viu declarat mort a făcut înconjurul lumii. Presa internațională a relatat pe larg despre situația absurdă în care a ajuns bărbatul.
- ACCIDENT DE GROAZĂ la Leova. Un şofer în stare gravă şi un pasager mort, după ce un microbuz a fost lovit violent de tren
- Pavel Filip, despre nevalidarea mandatului lui Năstase: E ultimul lucru pe care ni l-am dori
- Un copil de doar trei luni A MURIT în urma accidentului rutier de pe strada Trandafirilor