Barcelona - Betis, scor 5:0
Lionel Messi a luat titlul de cel cel mai bun fotbalist din lume şi s-a cunoscut! Argentinianul a reuşit un hat-trick în partida cu Betis Sevilla, în care catalanii s-au impus cu un sec 5-0 şi sunt ca şi calificaţi în seminalele Cupei Spaniei. Într-un alt meci, Sevilla şi Villareal s-au despărţit la egalitate, scor 3-3.
Barcelona este ca şi calificată în semifinalele Cupei Spaniei, iar Leo Messi şi-a confirmat titlul de cel mai bun jucător din lume. Catalanii au făcut instrucţie în meciul-tur din sferturile Cupei cu Betis şi au învins cu 5-0.
Balonul de Aur din 2010, Lionel Messi a dat startul fiestei. Argentinianul a marcat primul gol spre finalul primei reprize, iar la începutul părţii a doua, a repetat isprava de încă două ori.
Betis a avut o bară transversală prin Arturo Arzu, dar extratereştrii lui Pep Guardiola au înscris spre finalul meciului încă de două ori, prin Pedro Rodriguez şi prin Seydou Keita dintr-o pasă de excepţie de la Andres Iniesta.
Villareal a fost foarte aproape de a-şi asigura calificarea chiar din partida-tur cu Sevilla, dar a rămas foarte departe. Submarinul galben a ajuns la 2-0 încă în prima parte, prin Garcia Cani şi Giuzeppe Rossi, dar Alvaro Negredo a redus din diferenţă. În repriza secundă, elevii lui Fernando Alfonso au înscris pentru 3-1 prin Marcos Ruben. Sevilla a fost capabilă să-şi revină spre final şi a reuşit să egaleze prin golurile aceluiaşi Alvaro Negredo şi Alexis.