Barcelona a învins Real Sociedad şi a obţinut a şasea victorie consecutivă în Campionatul Spaniei
FC Barcelona este de neoprit în acest sezon în Campionatul Spaniei! "Catalanii" au reuşit a şasea victorie consecutivă, după ce au învins Real Sociedad cu scorul de 4-1. Într-un alt meci, Atletico Madrid s-a impus în faţa formaţiei Osasuna cu 2-1.
Atacantul Barcelonei, Neymar a deschis scorul în meciul cu Real Sociedad în minutul 5. Acesta a fost primul gol în campionat pentru brazilian. Trei minute mai târziu, acelaşi Neymar a centrat ideal pentru Messi, iar argentinianul a reluat cu o lovitură de cap şi a dublat avantajul gazdelor. Busquets a făcut 3-0 în minutul 23, cu un şut din afara careului.
Real Sociedad a redus din diferenţă prin De La Bella, în minutul 64. Barcelona a stabilit rezultatul final de 4-1 cu un sfert de oră înainte de încheierea meciului, prin fundaşul Marc Bartra.
Catalanii au punctaj maxim în campionat după şase etape. Atletico Madrid a învins Osasuna cu scorul de 2-1 şi ţine pasul cu Barcelona, acumulând la fel 18 puncte. Într-un alt meci, Malaga s-a impus în faţa formaţiei Almeria cu 2-0.