Barcelona şi Liverpool continuă negocierile pentru transferul atacantului uruguayan, Luis Suarez
Barcelona şi Liverpool continuă negocierile pentru transferul atacantului uruguayan, Luis Suarez la clubul spaniol. Oficialii celor două formaţii s-au întâlnit la Londra pentru a discuta detaliile unui eventual transfer.
hiar dacă nu va mai putea evolua timp de 4 luni la echipa de club, şefii Barcelonei au continuat să negocieze cu oficialii lui Liverpool transferul lui Suarez. Oficialii Barcelonei au anunţat că a avut loc deja prima întâlnire oficială între Barcelona și Liverpool pentru realizarea transferului lui Luis Suarez.
"Luis Suarez a recunoscut că a avut un comportament necorespunzător. El este un jucător profesionist şi trebuia să recunoască greşeala. El şi-a cerut scuze și acest lucru este onorabil. Este primul său pas pentru a se a reabilita în faţa tuturor", a declarat preşedintele de la Barcelona, Josep Bartomeu.
Conducerea lui Liverpool a dorit iniţial 80 de milioane de lire, însă Barcelona oferea doar 55. Acum, conform presei, catalanii sunt gata să ofere 90 de milioane de euro. Catalanii mai au şi o variantă de rezervă pe care Liverpool o acceptă, chilianul Alexis Sanchez să fie cedat cormoranilor.
Barcelona a transferat în acest intersezon cinci jucători. Clubul catalan a semnat cu portarii Marc-Andre ter Stegen şi Claudio Bravo, şi cu mijlocaşii Gerard Deulofeu, Ivan Rakitic şi Rafinha Alcantara. Sezonul trecut, Barcelona nu a câştigat niciun trofeu, iar antrenorul Gerardo Martino a fost înlocuit cu Luis Enrique.