Barometrului Opiniei Publice: Numărul optimiștilor din Republica Moldova este tot mai mare
Numărul optimiștilor din Moldova este tot mai mare. Timp de un an, numărul persoanelor care cred că direcția în care se mișcă lucrurile în țara noastră este bună s-a majorat de patru ori.
Cel puțin, asta arată datele Barometrului Opiniei Publice, prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit sondajului, puțin peste 30 la sută dintre respondenți consideră că în Moldova lucrurile se mișcă în direcția corectă. În decurs de un an, numărul optimiștilor a crescut cu aproape 25 de puncte procentuale.
În același timp, moldovenii care cred că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie greşită devin din ce în ce mai puțini.
Datele Barometrului Opiniei Publice, arată că aproape 65 la sută dintre persoanele care au participat la sondaj sunt de această părere. Din aprilie, anul trecut și până în prezent, numărul lor a scăzut simțitor cu peste 20 de puncte procentuale.
"Scăderea este destul de simțitoare în comparație cu precedentele trei sondaje. Asta înseamnă că lucrurile, comparativ cu situația din precedentele perioade, s-au schimbat și s-au îmbunătățit", a afirmat directorul Institutului pentru Politici Publice, Arcadie Barbăroşie.
Sondajul a fost realizat de Institutul pentru Politici Publice în perioada 23 martie - 17 aprilie. La el au participat 1.103 respondenți din aproape 80 de localități. Marja de eroare este de plus minus 3 la sută.
- Mascaţii au dat buzna în noul oficiu al lui Valerian Mânzat. Avocatul A FOST REŢINUT. Ce acuzaţii i se aduc
- SONDAJ: Ce scoruri ar înregistra partidele, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare
- BOP: majoritatea cetățenilor vor schimbarea actualului sistem de vot! 52% se pronunță pentru, 37% impotrivă