Basarabeanul Sasha Lopez a reuşit să ia cu asalt topurile muzicale de pe trei continente (VIDEO)
Un basarabean a reuşit să cucerească topurile muzicale de pe trei continente. Este vorba despre Sasha Lopez. El a ajuns în vârful clasamentelor din Europa, Asia şi America de Sud, surclasând nume grele din industrie, precum Adele, Rihanna sau Bruno Mars, scrie Ştirileprotv.
Pe numele său adevărat Sergiu Istrati, Sasha Lopez a reuşit în numai doi ani să devină un artist internaţional. Hitul "All my people", lansat în 2011, i-a adus faima în întreaga lume. Piesa a adunat 200 de milioane de vizualizări pe Youtube şi a deschis Carnavalul de la Rio din 2012.
Sasha Lopez a obţinut două discuri de aur în Canada şi a vândut 500.000 de albume. O altă piesă semnată de DJ-ul moldovean, "Everybody feels alright", a ocupat primul loc în 20 de ţări.
Artistul a susţinut peste 150 de concerte şi are programate altele 20 în următoarele două luni, în ţări precum Spania, Elveţia sau Malaezia.