Baschetbaliştii moldoveni de până la 16 ani au participat la un "All Star Game"
Federaţia Moldovenească de baschet a mai organizat un All Star Game pentru tinerii jucători din ţară. De această dată din echipele Nordului şi Sudului au făcut parte jucători cu vârsta de până la 16 ani.
Jocul a decurs în nota de dominare a sudicilor, care s-au impus în final cu scorul de 61-44. Cel mai bun jucător al partidei a fost considerat Valentin Laşco, care a marcat 22 de puncte pentru echipa Sudului.
Tinerii baschetbalişti au rămas mulţumiţi că li s-a oferit şansa să participe la un asemenea eveniment.
"Pentru noi, tinerii baschetbalişti, este bine că a fost organizat un asemenea eveniment. În astfel de meciuri căpătăm mai multă experienţă şi vedem la ce nivel suntem. Cred că dacă vom forma o echipă din cele două, atunci vom putea evolua cu succes pe arena internaţională", a spus Vadim Răducan.
Baschetbalistul Victor Legoşin: "A fost interesant, pentru că până acum nu s-a mai desfăşurat un asemenea eveniment. S-au văzut și cunoscut mai bine băieţii care merită să joace la echipa naţională."
Forul naţional de baschet a organizat acest All Star Game pentru a stabili lotul naţional de juniori mici, cu vârsta de până la 16 ani, care urmează să evolueze și în acest an la Campionatul European a ţărilor mici.
"Astfel de evenimente atrag fanii în sălile sportive. Scopul principal este dezvoltarea şi popularizarea baschetului. Avem băieţi talentaţi, iar scorul final a arătat că cele două echipe au fost echilibrate", a spus preşedintele FM de baschet Octavian Vucol.
Conducerea Federaţiei de resort a organizat al patrulea All Star Game din acest an. Până la evenimentul de sâmbătă s-au mai disputat un All Star Game pentru seniori, dar şi pentru juniorii mari, cu vârsta de până la 16 ani.
De asemeni, înainte de 8 martie a fost organizat și defăşurat un All Star Game al baschetului moldovenesc feminin.