Baschetbalistul Hedo Turkoglu, suspendat pentru dopaj în NBA
Baschetbalistul Hedo Turkoglu de la Orlando Magic a fost suspendat temporar din activitate, după ce a fost depistat pozitiv la un test anti-doping. Jucătorul de origine turcă a recunoscut că a folosit substanţe interzise.
Jucătorul formaţiei Orlando Magic, Hedo Turkoglu a primit o suspendare de 20 de meciuri pentru că a luat steroizi. Baschetbalistul a folosit metenolon, un steroid anabolizant aflat pe lista substanţelor interzise. Jucătorul de origine turcă şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale.
"Vreau să-mi cer scuze de la întreaga echipă şi de la toţi suporterii mei. Nu vreau niciodată să mai fiu într-o astfel de situaţie. Îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat", a declarat jucătorul Orlando Magic.
Turkoglu a declarat că a obţinut aceste substanţe de la un antrenor din Turcia în vara anului 2012 pe când urma un tratament de refacere după o accidentare suferită la umăr. Turkoglu mai spune că din neglijenţă nu a verificat dacă metenolul se află sau nu pe lista substanţelor interzise de NBA.
Hedo Turkoglu are un salariu anual de 11,8 milioane de dolari la Orlando Magic. Echipa din Orlando traversează o perioadă nefastă în NBA, câştingând doar 15 din cele 51 de meciuri disputate în acest sezon.