Baschetbalistul sloven Luka Doncic se simte grozav la Dallas Mavericks. Jucătorul de 22 de ani și-a prelungit pe 5 sezoane contractul cu gruparea din statul Texas.
Doncic va încasa 207 milioane de dolari în cei 5 ani la Mavericks. În sezonul precedent, slovenul a avut o medie de 27,7 puncte pe meci.
Până a ajunge la Dallas Mavericks, Luka Doncic a evoluat la Real Madrid între 2015 și 2018. A devenit de trei ori campion al Spaniei, iar în ultimul sezon la gruparea iberică a cucerit trofeul Euroligii, fiind desemnat și cel mai bun jucător al competiției.
În 2019 a fost desemnat cel mai bun debutant din NBA. Mai mult, el a fost inclus în echipa All-Star de două ori.