Băsescu: Dacă Moldova nu va semna Acordul de Asociere cu UE până la alegeri şi nu se va liberaliza regimul de vize, PCRM ar putea reveni la putere
"Dacă în intervalul de timp dintre parafarea Acordului de Asociere cu UE şi alegerile parlamentare ordinare nu se produce semnarea, ratificarea şi liberalizarea vizelor, iar la putere ar putea reveni comuniştii se pot produce răsturnări de situaţie", a declarat preşedintele României, Traian Băsescu, citat de Radio România Actualităţi.
Mai mult, şeful statului român crede că Uniunea Europeană nu trebuie să trateze cu aroganţă Republica Moldova, pentru ca ţara noastră să-şi poată continua parcursul european.
"La Vilnius se va marca tendinţa Republicii Moldova de a se apropia de Uniunea Europeană şi de a se desprinde de influenţa fostei Uniuni Sovietice", a spus Traian Băsescu.
Băsescu a mai adăugat că la Vilnius va transmite un mesaj de optimism pentru Republica Moldova, dar în acelaşi timp va transmite şi liderilor europeni mesajul că Moldova trebuie tratată pe realităţile ei, nu pe stilul democratic, bruxellez.
România s-a arătat cel mai important suporter al drumului european al Republicii Moldova începând cu venirea la guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană în 2009.