Băsescu, la întrevedere cu Leancă: Mizaţi pe tot sprijinul onest al României în toate procesele ce urmează
Declaraţia a fost făcută de preşedintele României, Traian Băsescu, la întrevederea avută astăzi cu premierul Iurie Leancă, la Palatul Cotroceni.
Oficialii au discutat despre sprijinul României în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, despre proiectele energetice în derulare şi despre cele de perspectivă.
"Este foarte important să ducem la bun sfârşit proiectul de interconexiune a sistemului de gaze, dar şi cel energetic, şi mizăm în acest sens pe sprijinul României", a spus prim-ministrul Iurie Leancă.
Traian Băsescu a a declarat că România va susţine în continuare ţara noastră în procesul de modernizare şi va avea un mesaj mai puternic la Bruxelles în favoarea integrării europene a Republicii Moldova.
Totodată, părţile au abordat subiectul reconstrucţiei a două poduri distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: unul la Ungheni, pentru transport rutier, şi altul în raionul Leova.
Mâine Iurie Leancă şi omologul său român Victor Ponta vor pleca la Bruxelles, unde vor avea o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. De asemenea, Iuie Leancă se va întâlni cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, pentru a discuta agenda europeană a Republicii Moldova.
- Timofti i-a trimis o felicitare lui Băsescu "cu alese sentimente frățești". Ce urări a scris preşedintele Republicii Moldova
- Leancă, la Euronews, despre beneficiile pe care le-ar putea obţine UE în urma integrării Republicii Moldova
- Rogozin ameninţă din nou Moldova: Acordul de Asociere cu UE ar putea "dezgheţa" conflictul de la Nistru