Băsescu: Pentru prima dată am fost împiedicat să-mi îndeplinesc atribuţiile
"Pentru prima dată în 8 ani de mandat am fost împiedicat să-mi exercit atribuţiile constituţionale." Declaraţia aparţine preşedintelui român, Traian Băsescu şi vine după ce premierul, Victor Ponta a plecat la Bruxelles pentru a reprezenta România la summit-ul Uniunii Europene.
"Vă mărturisesc că nu este cea mai veselă zi din mandatele mele de preşedinte al României pentru că este prima dată în opt ani de exercitare a funcţiei când sunt împiedicat să-mi exercit atribuţinile constituţionale. Repet! Împiedicat să-mi exercit atribuţinile constituţionale", a declarat Traian Băsescu.
Potrivit România TV, liderul de la Palatul Cotroceni, a mai spus că, în premieră, după revoluţie, un şef de Guvern îşi asumă atribuţiile preşedintelui fără a avea un mandat. Mai mult Băsescu a subliniat că România este reprezentată nelegitim la reuniunea liderilor europeni din capitala Belgiei. Premierul Victor Ponta, care a plecat în această dimineaţă la Bruxelles, a declarat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre participarea la summit şi că se înţelesese să aibă o întâlnire cu şeful statului chiar la Bruxelles.
Miercuri, Curtea Constituţională română a decis, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului.