Bashar al-Assad: Negocierile de pace mediate de Rusia şi SUA vor eşua
Negocierile de pace privind Siria vor eşua, deoarece Occidentul îşi doreşte să prelungească războiul. Într-un interviu acordat unui ziar din Argentina, liderul de la Damasc, Bashar al-Assad, a pus la îndoială reuşita Statelor Unite şi Rusiei în ceea ce priveşte medierea conflictului sirian.
"Suntem pregătiţi să dialogăm cu forţe din interiorul sau din exteriorul ţării. Nu avem nicio problemă cu aceasta. Avem, însă, o condiţie - să nu fie livrate arme", a spus preşedintele Siriei, Bashar al-Assad.
Bashar al-Assad a reiterat că nu va demisiona şi a negat că Guvernul său foloseşte arme chimice împotriva civililor.
Între timp, Israelul consideră că armamentul livrat Siriei de Rusia ar putea ajunge în mâini greşite şi există riscul să fie folosit împotriva statului.
"Urmărim îndeaproape evoluţia evenimentelor şi acţiunile recente din Siria. Ne pregătim pentru orice scenariu", a declarat premierul Israelului, Benjamin Netanyahu.
BBC transmite că forţele guvernamentale au înconjurat oraşul Qusair, de lângă frontiera cu Libanul. Militarii lui Assad încearcă să preia controlul acestei localităţi strategice. Potrivit ONU, peste 80.000 de oameni au murit în Siria, de la izbucnirea violenţelor acum mai bine de doi ani.