Bătaie ca în filme la un meci amical de fotbal. Arbitrul a împărţit patru cartonaşe roşii (VIDEO)
Un meci amical de fotbal s-a terminat cu o bataie ca în filme. Jucătorii naţionalelor de tineret a Irlandei de Nord şi a Mexicului s-au luat la pumni după o ceartă pe teren, iar arbitrul s-a văzut nevoit să arate patru cartonaşe roşii.
Totul a început în repriza a doua, atunci când un jucător din echipa nord-irlandeză a fost trântit la pământ de unul dintre adversari şi a primit şi câteva picioare în abdomen. Colegii acestuia nu s-au putut abţine şi au sărit la bătaie, iar ca urmare meciul a fost întrerupt minute bune până când altercaţiile au fost oprite.
Arbitrul meciului, care nu a putut preveni acest incident, s-a răzbunat după conflict şi a eliminat patru jucători deodată.
De la mexicani au fost eliminaţi portarul Raul Gudino, Kevin Gutierrez şi Carlos Arreola, iar irlandezii au rămas fără Robbie McDaid, care nu s-a putut abţine de la provocările adversarului.
Meciul s-a jucat în cadrul competiţiei amicale Milk Cup, desfăşurate in Irlanda de Nord. După partidă, organizatorii au anunţat că toţi patru fotbalişti au fost suspendaţi pentru tot restul competiţiilor.
În plus, cazul va fi trimis la FIFA, care ar putea aplica sancţiuni suplimentare jucătorilor implicaţi în incidente.