Bătaie crâncenă la un meci din NHL. Jucătorii s-au luat la pumni la finalul partidei (VIDEO)
O nouă bătaie crâncenă la un meci din Liga-Nord-Americană de hochei! Jucătorii formaţiilor Philadelphia Flyers şi Pittsburgh Penguins s-au luat la pumni la finalul partidei. Până la urmă, Flyers s-a impus cu scorul de 4-1.
Finalul meciului dintre Philadelphia Flyers şi Pittsburgh Penguins a fost unul tensionat. Cu şase minute înainte de încheierea partidei, jucătorii celor două formaţii s-au luat la bătaie. Ei şi-au împărţit pumni timp de câteva secunde, iar spiritele s-au calmat după intervenţia arbitrilor.
Incidentele au avut loc la scorul de 2-1 pentru Philadelphia Flyers. Până la urmă, Flyers a mai marcat de două ori, prin White şi Del Zotto şi a învins cu scorul de 4-1.
Într-un alt meci, Saint Louis Blues a învins în deplasare Chicago Blackhawks cu scorul de 2-1. Gazdele au condus până la mijlocul perioadei a doua după reuşita lui Versteeg. Saint Louis Blues a întors rezultatul, marcând de două ori, prin Backes şi Jokinen.
Washington Capitals s-a impus în faţa formaţiei Detroit Red Wings cu scorul de 2-1.