BĂTAIE cu CUŢITE la Universitatea de Medicină. Doi studenţi arabi, transportaţi de urgenţă la spital
Doi studenți arabi de la Universitatea de Medicină "Nicolae Testemițanu" au fost transportați la spital, vineri, cu răni multiple, în urma unei altercații petrecute, în care ambii ar fi folosit cuțite, potrivit Today.md.
Surse din cadrul Spitalului de Urgență au declarat pentru Today.MD că cei doi s-au înjunghiat la universitate, în timpul unui conflict provocat în jurul orei 15:00.
Cei doi arabi, studenți la medicină, unul anul 1, de 21 de ani, iar celălalt, student în anul 2, de 22 de ani, au fost transportați la spitalul de Urgență pentru a primi îngrijiri medicale.
Potrivit medicilor, unul dintre băieți a fost înjunghiat în zona brațelor, iar celălalt, în zona abdomenului. Unul dintre aceștia se află în stare gravă.
Cei doi tineri au fost transportaţi ulterior la un spital privat din Capitală, pentru a primi îngrijiri.
Incidentul a fost confirmat de către Olga Poalelungi, șefa Biroului De Migrație și Azil. Potrivit acesteia, conflictul dintre cei doi are tentă personală. IP Buiucani investighează cazul.
Social
- Universităţile din Moldova - "fabrici" de cadre pentru ţări din Africa şi Orientul Apropiat
- "N-am de gând să plec". Ce spun studenții străini care învață meserie în Moldova
- Chile: Mii de studenţi au ieşit în stradă, nemulţumiţi de lipsa reformelor în învăţământ
- Bucurie pentru 130 de studenți de la USM! Tinerii s-au mutat în cămine proaspăt renovate
- Relație cu FINAL TRAGIC! O tânără s-a aruncat în gol după o ceartă cu iubitul
- Dragoste de gradul trei în Găgăuzia. S-a aruncat de la etaj după o ceartă cu iubita