BĂTAIE CU FINAL TRAGIC în raionul Străşeni. Un tânăr a murit pe patul de spital
Bătaie în gospodăria unui bărbat din satul Saca, raionul Strășeni.
Potrivit poliţiei, un tânăr de 23 de ani a mers în vizită la un consătean unde erau mai mulţi amici. Astfel, în urma consumului de băuturi alcoolice, între tânăr şi un alt oaspete de 44 de ani s-a iscat un conflict, care a degenerat în bătaie. Cei doi și-au aplicat unul altuia mai multe lovituri.
La faţa locului au intervenit medicii și polițiștii, însă atât victima cât și agresorul, ambii în stare avansată de ebrietate, au refuzat ajutorul medical. Ulterior, victima a solicitat iarăși ambulanţa, fiind transportată la spital, iar la câteva zile după ce a avut loc bătaia, tânărul a murit.
Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.