Bătaie cu portocale în Italia, la tradiţionalul Festival ce simbolizează lupta pentru libertate
Au lăsat grijile cotidiene, şi-au pus straie medievale şi s-au lansat în lupte stradale, înarmaţi doar cu portocale. Este vorba despre locuitorii, dar şi vizitatorii oraşului italian Ivrea. Bătălia cu portocale, o sărbătoare cu tradiţii de secole, simbolizează lupta pentru libertate.
Mai multe camioane încărcate cu 500 de tone portocale din Sicilia au făcut turul oraşului, pentru a asigura muniţia celor care au luat parte la bătaie.
"Doare, dar se pare că nu atât de tare şi asta pentru că particip la acest festival deja de 20 de ani", a spus un bărbat.
"Acest festival înseamnă păsiune şi viaţă. Nimic nu pare să mai aibă importanţă în cele trei zile, cât durează carnavalul", a menţionat un domn.
În fiecare an, festivalul atrage mii de turişti. Cei care vor să participe la festival trebuie să scoată din buzunar câte cinci euro.
"Suntem pentru prima dată aici. La început, îmi era teamă să nu mă lovească în cap. Dar este distractiv", a punctat o femeie.
Festivalul îşi trage originile tocmai din secolul al XII-lea şi simbolizează lupta pentru libertate. Potrivit legendei, bătaia cu portocale reproduce lupta dintre un stăpân tiranic al locului şi ţăranii care s-au răzvrătit împotriva lui.