Bătaie generală în timpul unei etape de NASCAR! Tensiunea a apărut la sfârşitul cursei din Texas (VIDEO)
Bătaie generală în timpul unei etape de NASCAR! Totul a început după ce Brad Keselowski l-a acroşat pe Jeff Gordon în timpul cursei din Texas, iar ultimul a cerut socoteală în zona boxelor.
Cele mai încinse momente din cursa de NASCAR din Texas au avut loc la final. Jeff Gordon și Brad Keselowski s-au luptat roată la roată pentru poziția secundă, iar primul l-a trimis la boxe pe cvadruplul campion din NASCAR cu o manevră controversată.
Totul s-a transformat într-o bătaie generală în zona boxelor, atunci când Gordon a încercat să își facă dreptate pentru incidentul cu Brad Keselowski.
Până la urmă, Jimmie Johnson a câștigat cursa de la Texas pentru a treia oară consecutiv. La finalul celor 340 de tururi, Kevin Harvick a încheiat al doilea, în timp ce Brad Keselowski a completat podiumul.
Plecat din pole position, Matt Kenseth a încheiat cursa abia pe poziția a 25-a.
În clasamentul general, Gordon ocupă locul al patrulea, cu șanse matematice la al cincilea titlu din NASCAR. Lider este Joey Logano. Urmatoarea cursă este programată la Phoenix, pe nouă noiembrie.