Bătălia Gazprom vs Naftogaz, în instanţele de judecată. Ion Chicu: "Eu sper că ei o să ajungă la un numitor comun"
Furnizorul ucrainean de gaze naturale Naftogaz ar putea prelua controlul activelor Gazprom pe care le deţine în Moldova. Asta pentru că operatorul din Ucraina a depus o cerere în instanţa de judecată, în care solicită recunoaşterea deciziei prin care furnizorul rusesc de gaze este obligat să returneze miliarde de dolari ţării vecine.
Guvernul de la Chişinău nu are o poziţie fermă referitoare la războiul gazelor dintre cei doi giganţi energetici. Autorităţile dau asigurări că securitatea energetică a ţării nu va fi afectată de acest litigiu. Asta în contextul în care ţara noastră este în proces de negociere a unui nou contract cu furnizorul rus de gaze naturale, care expiră în 1 ianuarie 2020.
În luna februarie a anului trecut, compania ucraineană Naftogaz a câştigat procesul contra concernului rusesc Gazprom, din cadrul Institutului Arbitral al Camerei de Comerţ din Stockholm. Astfel, operatorul rus a fost obligat să achite prejudicii de 2,56 miliarde de dolari, pentru neîndeplinirea condiţiilor privind volumul gazelor tranzitate prin Ucraina, scrie portalul mold-street.com.
În prezent, furnizorul ucrainean de gaze naturale, Naftogaz este în plin proces de colectare a datoriilor de la Gazprom. Bătălia se dă inclusiv în instanţele de judecată din Republica Moldova, unde Gazprom are active importante la Moldovagaz. Pentru ca Ucraina să obţină aceşti bani, decizia de la Stockholm trebuie recunoscută la nivel internaţional, inclusiv în ţara noastră. Curtea de Apel Chişinău a refuzat deja o cerere în acest sens, pe motiv că nu are competența de a recunoaşte o astfel de hotărâre pe teritoriul Moldovei.
Naftogaz a remis un recurs la Curtea Supremă de Justiţie, care ar trebui să vină cu un verdict în 24 decembrie.
Solicitat să ofere o reacţie privind acest subiect, premierul Ion Chicu şi-a exprimat speranţa că cei doi giganţi vor găsi o soluţie pe cale amiabilă.
"Eu sper că ei o să ajungă la un numitor comun şi toate acţiunile care derivă din aceste litigii, decizii arbitrare, nu doar de la Stockholm, dar şi altele vor fi soluţionate ulterior. Aceste subiecte ţin de activitatea pe domeniul justiţiei, instanţele trebuie să se pronunţe din câte cunosc, nu este domeniul executivului. Noi suntem aproape siguri că aceşti doi operatori vor ajunge la o înţelegere", a declarat prim-ministrul, Ion Chicu.
Ministrul Economiei, Anatol Usatîi, recunoaşte că Republica Moldova are cel mai vulnerabil sistem de alimentare cu gaze naturale, dar dă asigurări că acest conflict dintre Gazprom şi Naftogaz nu pune în pericol securitatea energetică a ţării noastre. Potrivit ministrului, indiferent de decizia instanţelor de judecată, Chişinăul va semna un contract cu operatorul rus.
"Noi cunoaştem că adresări de acest fel au fost făcute şi în alte state unde sunt activele Gazpromului. În acest moment, nu vedem că asta să fie un risc în negocierile noastre cu Ucraina şi Gazprom pentru prelungirea contractului", a afirmat ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi.
Am solicitat un comentariu pe marginea acestui subiect şi de la şeful Serviciului de presă al companiei MoldovaGaz, Doina Deleu, însă ni s-a spus că vom putea obţine detalii în data de 17 decembrie, când preşedintele Consiliului de Administraţie al MoldovaGaz, Vadim Ceban, va organiza o conferinţă de presă. Am încercat să discutăm şi cu avocatul Societăţii Naționale pe Acțiuni Naftogaz, Roger Gladei, însă acesta ne-a spus că mandatul său nu presupune comunicarea cu presa.