BĂTĂLIA RUGBYŞTILOR PE PLAJĂ. 13 echipe au concurat pentru Cupa Municipiului Chişinău
Soare, nisip şi eseuri spectaculoase! În parcul Valea Morilor s-a jucat rugby pe plajă pentru Cupa Municipiului Chişinău.
13 echipe au concurat în competiţiile masculine de seniori și veterani și feminină.
Spre deosebire de forma clasică, meciurile se desfăşoară pe un teren mai mic, iar fiecare repriză durează câte 5 minute.
Formaţia de seniori a Universităţii Tehnice a câştigat cele 4 partide disputate şi a cucerit trofeul cu ușurință.
"De vreo câteva luni facem antrenamente pe nisip. Poate asta ne-a permis să câştigăm această cupă. Oricum, a fost o luptă aprigă. Chiar şi cu juniorii de 18-19 ani am jucat la egal, practic", a spus rugbystul Alexandru Șișcan.
"Rugby-ul este un gen de sport dur şi fiecare îşi doreşte să arate măiestrie în teren. Tot ce se dă, se dă în teren. În afara lui suntem prieteni", a spus rugbystul Igor Mișin.
Echipa din Tiraspol a fost cea mai puternică printre "veterani", iar Griffins a cucerit trofeul în "divizia feminină".
"Băieţii susțin că acest gen de sport este făcut pentru ei, însă noi nu suntem de acord. Consider că rugby-ul cere ceva mai mult decât putere bărbătească. Este un gen de sport fermecător, în care trebuie să calculezi fiecare pas, iar apoi să aplici forţa", a spus rugbysta Anghelina Pleșcov.
Cupa Municipiului Chişină a reprezentat o etapă de pregătire a echipei naţionale către Campionatul European de rugby pe plajă, programat pentru 4-5 august, la Moscova.
"Vom identifica băieţi tineri care sunt apţi şi nu sunt accidentaţi. Mai avem încă 2 săptămâni de pregătire. Aici vom face antrenamentele, chiar la Valea Morilor. MUSCA La Moscova se aşteaptă un festival foarte frumos. Rugby-beach este introdus în programul european, este ghidat de Federaţia Europeană", a spus preşedintele FM Rugby, Alexei Cotruță.
Va fi prima experienţă a "tricolorilor" la o competiție de nivel continental în rugby-ul pe plajă.