La cei 95 de ani ai săi, Sofia Zibriţcaia e singură pe lume, după ce soţul şi fiul i-au decedat. Locuieşte singură într-o căsuţă din centrul oraşului Soroca, după ce acceptase oferta unei familii de a o ajuta.

"Credeam că vor fi tutori buni. Sunt bătrână şi, în plus, îi cunoşteam. Le-am adăpostit fiul, timp de patru ani. Şi asta înseamnă ceva", a relatat femeia.

Au semnat contractul, care prevedea condiţia întreţinerii pe viaţă a femeii, care dădea casa pentru asta. Doar că, odată uscată cerneala semnăturilor, bătrâna a constatat ce distanţă e de la vorbă la faptă: "Eu plăteam pentru tot, şi pentru apă, şi pentru energia electrică. Pentru tot doar eu. Şi lemne am cumpărat. Nu îmi cumpărau nimic".

În cele din urmă, le-a reproşat lipsa de grijă. Prin urmare, cei care îi promiseseră o viaţă mai uşoară au luat-o la ei acasă, dar acolo nu a rezistat decât două luni.

"Eu spun că vreau acasă. La care ea îmi răspunde: Când o să-ţi spun eu, atunci o să te duci. Eu întreb: Sunt arestată sau cum? Fraţilor, le zic, eu vreau acasă, cu ochii în lacrimi. "Ah, tu lenoaso, murdaro” şi a vrut să mă lovească cu băţul peste cap", povesteşte Sofia Zibriţcaia.

Au adus-o acasă abia când i-a ameninţat că va chema poliţia. În cele din urmă, cu ajutorul unei rude şi a unui proces, femeia a reuşit să rezilieze contractul. Acum s-a trezit cu o decizie a Curţii de Apel, conform căreia are de plătit 10.000 de lei pentru reparaţii făcute în lipsa ei de către tutorii temporari.

"Pensia mea este de 900 de lei şi mi-au mai adăugat ceva acum. Nici nu ştiu cât au decis în judecată să le plătesc. Din această pensie trebuie să plătesc", s-a plâns bătrâna.

"Dacă facem expres referire la lege, ei nu au putut să solicite restituirea investiţiilor sau cheltuielilor pentru reparaţia acestui imobil, pentru că a existat un scop. Scopul era unul - ca să locuiască în condiţii decente, normale. Reparaţia se referă în valoarea întreţinerii prestate", a menţionat juristul Violeta Gaşiţoi.

Problema principală este că, de fapt, nimeni nu i-a explicat bătrânei ce documente primise la semnat. "Ei au scris că a fost citit, cu litere negre în document. Am venit acasă, am luat ochelarii şi am văzut că scrie că mi-a citit. Dar de citit nu mi-a citit nimeni nimic", a relatat Sofia Zibriţcaia.

"Eu sunt persoană neutră şi nu mă implic. Totul e citit, e lămurit", a comentat notarul Marian Radu.

"Sunt foarte puţini notari care explică acest fenomen. De ce? Pentru că atunci când explici persoanei, pe înţelesul persoanei, nu în termeni juridici, ce se poate întâmpla, persoanele refuză încheierea acestui contract. Refuzul de a încheia un astfel de contract ar însemna că notarul nu a încasat niciun bănuţ pentru întocmirea acestui contract", a explicat Violeta Gaşiţoi.

La câţiva kilometri de casa Sofiei Zibriţcaia, alţi doi bătrâni trăiesc o dramă asemănătoare. După moartea soţului, Tamara Stoico a primit în casă o familie de tineri, care, ulterior, i-au cerut locuinţa. Femeia a refuzat să semneze vreun act, dar nu a scăpat.

"Au ieşit doi, mi-au sucit mâinile. Iar soţul ei mi-a pus un cuţit la spate şi mi-au spus că mă vor tăia dacă nu le voi da 35 de mii. Eu am început a plânge. Eram exact după înmormântare, eram derutată. O femeie mi-a scris o recipisă şi m-au obligat să o semnez. Am semnat şi gata. Le-a fost de ajuns", a povestit Tamara Stoico.

Bătrâna a găsit putere să ceară ajutorul poliţiei, iar dosarul cauzei este în instanţă. În cazul altui bătrân, Grigore Guţu, minciuna şi lăcomia au venit din partea propriului fin. "Zice, nănăşelu, hai la mine. Eu am zis: măi băieţi, numai căutaţi de mine. Nu-mi trebuie nimic înapoi. Ce o să iau cu mine la cimitir?", a relatat bărbatul.

Dar grija a durat exact până finul s-a făcut stăpân, cu acte în regulă, în casa naşului. După ce a semnat, l-a dat afară din casă. "Acum el nu vrea să caute de noi. El a crezut că m-a lua pe mine şi spune la lume: aistă moare, moare şi nu mai moare. Deja are doi ani de zile şi nu mai moare. El m-a luat ca să mor repede la el", s-a plâns bătrânul.

Cazuri există destule şi în Capitală. În locul parcării din imagini, a fost cândva locuinţa Antoninei Şolucico. Femeia mai are doar amintirile. "I-au dat foc. Din piatră şi-au făcut sediu, dar lemnul a ars tot şi uşile, şi geamurile", şi-a amintit femeia.

De atunci doarme pe unde apucă: "Vara - afară, pe o bancă. Iarna sunt nevoită să închiriez". Vine aici din când în când, să se plângă foştilor vecini şi vorbeşte cu paznicii parcării.

"Bătrânica trebuia să-i pună atunci la puşcărie. Pe cei de la Primărie, care lucrau. Dar acum ce să-i faci?", a spus un paznic.

Dar puţini au puterea şi curajul să meargă prin instanţe. Cei mai mulţi îşi acceptă statutul de victime. La fel ca Eleonora Hrâşanovschi, care, în urmă cu zece ani, stătea în propria casă, de pe şoseaua Hânceşti. Nu mai are nimic, doar locul din azil. Abia are putere să vorbească despre cel care i-a distrus bătrâneţea.

"Era toamna. Zice: o să-ţi aduc ziare, o să cauţi teren, unde să putem construi casa. Am să construiesc casa pentru familia mea şi pentru dumneata, de mii de dolari. Am vândut ieftin casa. Casa mea costa mai mult. Am avut emoţii şi i-am dat banii. Într-o zi a venit şi mi-a pus 100 de lei pe masă. Eu am întrebat ce am să fac cu 100 de lei. Eu tot timpul căutam teren pentru casă şi foarte mult vorbeam la telefon şi trebuia de plătit şi telefonul şi locuinţa cea pe care el mi-a închiriat-o, când s-a vândut casa. Erau datorii deja de câteva luni", a relatat femeia.

Tânărul a dispărut, dar bătrâna nu l-a reclamat. Îl mai aşteaptă şi acum: "Să aibă puţină grijă de mine. E datoria lui. Eu cred că asta e datoria lui. În el am avut nădejde. Nici nu mi-a putut veni în cap că el poate să mă amăgească".

Şi Galina Leahu avea, acum trei ani, o casă în sectorul Telecentru din Capitală. Nepoata a convins-o să schimbe casa comună pe două apartamente, dar a lăsat-o în stradă: "Casa a fost a părinţilor şi nepoata ne-a amăgit şi ne-a lăsat pe drumuri".

"Vara mea a văzut că mama e cam bolnavă cu capul şi a prins momentul. A văzut că bunica nu-i. Bunica a fost deşteaptă", a spus Natalia, fiica Galinei.

"La notar m-a întrebat: Doamnă Galina, dar nu vă temeţi că o să vă amăgească? Dar eu am zis nu. Eu am crezut că o să cumpere măcar o cameră, măcar o căsuţă undeva. Eu am crezut că ea o să ne ajute", a menţionat Galina Leahu.

"Ştiam că vor să o vândă, dar ştiam că vor să ne cumpere apartament. Şi ne-au cumpărat o casă în sat. Casa aceea nu a fost scrisă nici pe mine, nici pe mama, nici pe fratele meu, dar pe dânsa. Şi la evidenţă nu a pus-o pe nimeni", a adăugat Natalia.

Dar despre asta şi-au dat seama prea târziu. Lotul fusese vândut deja de câteva ori de atunci. Mai mult, trecuse şi termenul de prescripţie.

"Mulţi se ciocnesc de problemă nu peste doi ani, ci peste 5, 6, 7 ani, când vine persoana, deja folosindu-se de faptul că a trecut termenul de prescripţie de trei ani de zile şi merg şi o dau afară. Şi atunci persoana adversă invocă termenul de prescripţie. Trei ani de zile nu te-ai plâns, dar persoana nu s-a plâns pentru că a trăit bine-mersi în imobilul său şi nimeni nu a dat-o afară", a explicat juristul Violeta Gaşiţoi.

Nici procuratura, nici Poliţia nu au statistici despre numărul bătrânilor, care devin ţintele escrocilor care le vor casele.

"Înşelaţi sunt mulţi. De ce? Pentru că le permite statul. Banul este mai presus decât cetăţeanul, decât soarta acestuia", a constatat Violeta Gaşiţoi.