Bătrânii, nostalgici după trecut. Cum au sărbătorit oamenii de la sate Ziua Internaţională a Muncii
Ziua de 1 Mai nu mai este sărbătorită ca pe vremuri în ţara noastră. Dacă până nu demult, de ziua solidarităţii muncii erau organizate parade somptuoase, acum pentru oamenii de la sate această zi nu mai este o sărbătoare. Este şi cazul satului Pervomaiscoe din raionul Hânceşti, care până în anul 1965 se numea Troian.
Dimineaţa zilei de 1 mai a găsit-o pe Alexandra Popa gospodărind prin curte. Femeia spune că perioada de glorie a acestei sărbători a apus încă de pe vremea Uniunii Sovietice.
"- Erau mulţi, nu erau duşi pe la Italia, erau toţi în sat. –Ce o să faceţi de 1 mai? – O să pun oleacă de fasole, iaca o să pun răsadul acesta, câte oleacă", a spus locuitoarea satului Pervomaiscoe, Alexandra Popa.
Trofim Carteră în vârstă de 83 de ani îşi aminteşte cu nostalgie de vremurile când întâi mai era sărbătorit cu mare fast în localitate.
"Se mai făcea şi joc, se grămădea lumea, dar acum… după cum vedeţi case lepădate, părinţii morţi", a spus Trofim Carteră.
Şi dacă tot nimeni nu a organizat o paradă în sat, atunci este momentul potrivit de a organiza o clacă pentru a vopsi gardul cimitirului.
"Foarte bine era, la pădure, la discotecă şi la culcare. Dar de acum, care şi cum se duce în ţară străină, n-are ce face în sat."
"Noi tot timpul aşa facem, în fiecare an ne gătim. Aducem recunoştinţa noastră la cei morţi. Ne pregătim locurile şi pentru noi, să fie frumos, să fie curat."
Unii tineri au profitat de ziua liberă pe care o au de la serviciu pentru a-şi ajuta părinţii la munca în gospodărie.
"Vrem să facem lucrul pe acasă. –Cum sărbătoriţi 1 mai? –Muncim şi mai târziu încercăm să sărbătorim."
Alţii au avut prilej de sărbătoare.
"Să fim sănătoşi, cu ziua de astăzi şi mulţi ani înainte."
"Iată puţin am copt nişte cârnăciori şi stăm în sânul familiei, în grădină la iarbă verde, e bine.
Satul a fost denumit Pervomaiscoe încă în 1965. Acum unii locuitori vor să revină la denumirea veche - Troian, pentru că nu vor să le mai aducă aminte de trecutul sovietic.
"Eu când m-am născut i se spunea Troian. Aici sunt 2 sate, partea asta e Troian şi cealaltă au fost nemţi. Statul sovietic, ei l-o numit aşa şi aşa merge şi până acum", a spus Trofim Carteră.
"A fost un timp când am vrut să schimbăm denumirea şi am umblat noi. Noi ne-am gândit să numim satul Troian şi sunt organe care decid daca se poate, nu se poate. Şi aşa a rămas şi nu am mai schimbat."
"Noi ne gândim întotdeauna să ajungem la rădăcinile noastre din vechime. Şi chiar pe data de 28 am avut o şedinţă a Consiliului local care am discutat o cerere a mai multor cetăţeni, unui grup de iniţiativă care vor să fie redenumit", a spus primarul satului Pervomaiscoe, Victor Maxim.
În satul Pervomaiscoe din raionul Hânceşti, locuiesc aproximativ 750 de oameni. În prezent, în ţara noastră sunt două localităţi cu denumirea Pervomaiscoe şi patru cu Pervomaisc.
- SECRETELE UNEI RELAŢII FERICITE, împărtăşite de oamenii de la sate (VIDEO)
- Date ALARMANTE! Numărul satelor fără locuitori s-a dublat
- Minivacanţă la început de mai pentru bugetari. Câte zile se vor odihni
- 1 MAI, ZIUA MUNCII, sărbătorită în 66 de ţări ale lumii. Care este semnificaţia acestei zile
- 1 Mai. Cum este sărbătorită Ziua Muncii în diferite ţări ale lumii
- Circulaţie blocată în Capitală de 1 mai. Socialiştii au organizat un miting de Ziua Muncii