Batrîncea: BCS se opune categoric prelungirii stării de urgență în Moldova: Un cinism absolut
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) se opune categoric și consecvent gestionării treburilor statului într-o continuă stare de urgență.
"Maia Sandu și PAS demonstrează un cinism absolut și o lipsă de respect față de normele și legile existente, față de opinia publică, comentariile și criticile aduse guvernării de opoziție și experți. Pentru un asemenea comportament ei au fost deja sancționați în cadrul alegerilor locale generale", a declarat Vlad Batrîncea.
De asemenea, socialistul a mai declarat că regimul actual continuă să se comporte autoritar, ceea ce va duce inevitabil la prăbușirea Maiei Sandu și a partidului său.
"Pe lângă faptul că o serie de decizii luate de Comisia pentru Situații Excepționale depășesc mandatul aprobat de Parlamentul Republicii Moldova, acestea încalcă în mod direct Constituția țării și normele juridice internaționale. O serie de decizii dăunează direct intereselor Republicii Moldova.
Toate deciziile adoptate în timpul stării de urgență vor fi revizuite și reexaminate, iar cei implicați - vor fi atrași la răspundere penală", a mai declarat socialistul.
Batrîncea a anunţat că în cadrul ședinței Parlamentului de vineri, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) va prezenta un nou proiect de hotărâre privind anularea imediată a stării de urgență.
Amintim că starea de urgență în Republica Moldova ar putea fi prelungită pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 1 decembrie 2023. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de miercuri a Guvernului, la propunerea Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministrul Dorin Recean.
Citeşte şi: Starea de urgenţă în Republica Moldova ar putea fi PRELUNGITĂ din nou